Dezvoltarea capacității operaționale

Creșterea flotei prin achiziția a 10 camioane MAN de ultimă generație, echipate toate cu macara graifer și sistem multilift pentru manevrarea containerelor, reprezintă doar o parte din strategia noastră de investiții, prin care urmărim dezvoltarea capacității operaționale și creșterea eficienței.

Descoperă-ne pe LinkedIn

Suntem încântați să anunțăm că firma noastră este acum prezentă pe platforma LinkedIn! Acum poți să descoperi și să te conectezi cu noi într-un mod mai profesional și mai interactiv.

Despre noi

REMATINVEST a fost înființată în anul 2003, ca o societate cu răspundere limitată cu capital româno-german. Societatea are sediul administrativ în Cluj-Napoca. Partenerul nostru este firma germană Scholz AG, unul din cei mai mari reciclatori de fier vechi din Europa.

REMATINVEST - cele mai bune soluții de reciclare și de logistică

REMATINVEST, unul dintre cei mai mari procesatori de materiale reciclabile din România, prin intermediul punctelor de lucru proprii și a societăților afiliate, deține la nivel național 15 depozite în care se realizează colectarea și procesarea deșeurilor industriale.

Cele mai bune servicii și condiții comerciale

Compania REMATINVEST își propune să asigure cele mai bune servicii și condiții comerciale furnizorilor de deșeuri industriale, cu focus pe soluții logistice și de reciclare, oferind totodată și suportul tehnic în ceea ce privește respectarea legislației naționale în domeniul mediului.

Servicii complete și complexe de management al deșeurilor

REMATINVEST asigură furnizorilor din domeniul industrial servicii de management al deșeurilor, prin asigurarea logisticii necesare, preluarea deșeurilor generate și asigurarea trasabilității deșeurilor de la locul de generare până la reciclare sau eliminare. Pentru furnizorii care au obligații la Administrația Fondului pentru Mediu, compania asigură servicii de valorificare a deșeurilor de ambalaje.


REMATINVEST are capacitatea de a asigura cele mai bune soluții de reciclare și de logistică

În ultimii ani, compania a investit constant în dezvoltarea parcului logistic și a facilităților de procesare a deșeurilor colectate. Astfel, au fost achiziționate 13 autocamioane noi, dotate cu macarale tip graifer și containere Abroll, 30 de autoremorci specializate pentru containere Abroll, un autocamion tip cap tractor cu benă hardox de 60 mc, o autospecială pentru transportul containerelor de 10 mc, utilaje de manipulare și încărcare a deșeurilor.

REMATINVEST respectă cu rigurozitate legislația de mediu și adoptă permanent noi tehnologii de procesare pentru a crește gradul de protecție a mediului.

Probabil cea mai mare arie de acoperire dintre firmele de profil din România

Colectare, procesare, valorificare deșeuri de materiale feroase, neferoase, hârtie, lemn și plastic

Hârtie și carton

Deșeurile de hârtie și carton reprezintă cea mai importantă materie primă secundară pentru industria de celuloză, hârtie și carton, datorită atât implicațiilor ecologice cât și a celor economice. Hârtia este colectată din diverse surse (populație,…

Materiale neferoase

Materialele refolosibile neferoase rezultă atât din activitatea de colectare, cât și de la shredder, în urma procesului tehnologic. Achiziționăm, prelucrăm și comercializăm toate tipurile de metale neferoase, precum cupru, alamă, bronz, aluminiu,…

Deșeuri lemn

Colectarea paleților uzați și a deșeurilor din lemn reprezintă pentru societățile interesate o metodă de economisire a banilor, eliberarea spațiului blocat și a resurselor. Avem ca obiectiv eliminarea risipei și protejarea mediului înconjurător.…

Materiale feroase

Materialele refolosibile feroase se împart în mai multe categorii. Pe lângă fierul vechi provenit din colectări de la populație și agenți economici, precum și deșeurile tehnologice rezultate din procesul de producție (șpan, tablă nouă ștanțată etc.),…

Știri / Noutăți
ANUNȚURI / PRESA
rin_20_de_ani_logo.jpg
c06_small.jpg
Cu peste 20 de ani de experiență în industria reciclării, REMATINVEST sărbătorește două decenii de angajament ferm față de mediul înconjurător și excelență în serviciile de colectare, procesare și valorificare a materialelor reciclabile.
Creșterea flotei prin achiziția a 10 camioane noi, echipate toate cu macara graifer și sistem multilift pentru manevrarea containerelor, reprezintă doar o parte din strategia noastră de investiții, prin care urmărim dezvoltarea capacității operaționale și creșterea eficienței.

Programul de prevenire și reducere a cantităților de deșeuri generate din activitatea proprie se poate consulta aici.

REMATINVEST, cele mai bune soluții de reciclare și logistică - articol din Jurnalul de Afaceri, iulie 2022

Dacă aveți nevoie de informații privind activitatea noastră, vă rugăm să utilizați formularul de contact.

Formular de contact

Anunț public

SC REMATINVEST SRL, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: ”Amenajare centru de colectare și procesare materiale reciclabile, desființare construcții înscrise în CF nr. 92633: C1-depozit carbid și C2-depozit acizi, construire două hale cu funcțiunea de spații de stocare și reciclare materiale neferoase nemetalice, realizare împrejmuire, reparații platformă betonată și amenajări exterioare, amplasare separator hidrocarburi și branșamente utilități", propus a fi amplasat în municipiul Bistrița, str. Drumul Cetății, nr. 6, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, din municipiul Bistriţa, str. Parcului, nr. 20 şi la punctul de lucru al titularului: SC REMATINVEST SRL, din municipiul Bistrița, str. Drumul Cetății, nr. 1A, în zilele de luni - joi între orele 9 - 15 și vineri, între orele 9 - 13.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, pe toată durata procedurii de mediu.

Anunţ Public Privind Decizia Etapei De Încadrare

SC REMATINVEST SRL titular al proiectului ”Amenajare centru de colectare și procesare materiale reciclabile, desființare construcții înscrise în CF nr. 92633: C1-depozit carbid și C2-depozit acizi, construire două hale cu funcțiunea de spații de stocare și reciclare materiale neferoase nemetalice, realizare împrejmuire, reparații platformă betonată și amenajări exterioare, amplasare separator hidrocarburi și branșamente utilități”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul ”Amenajare centru de colectare și procesare materiale reciclabile, desființare construcții înscrise în CF nr. 92633: C1-depozit carbid și C2-depozit acizi, construire două hale cu funcțiunea de spații de stocare și reciclare materiale neferoase nemetalice, realizare împrejmuire, reparații platformă betonată și amenajări exterioare, amplasare separator hidrocarburi și branșamente utilități, propus a fi amplasat în municipiul Bistrița, str. Drumul Cetății, nr. 6, județul Bistriţa-Năsăud.

Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud din Bistriţa, str. Parcului, nr. 20, în zilele de luni - joi între orele 900 ÷1500 şi vineri între orele 900 ÷1300, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmbn.anpm.ro/

Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud.