Servicii oferite
Management integrat şi oameni. Pentru reciclare.
Angajamentul nostru este unul clar şi serios: ne dorim să lucrăm alături de partenerii noştri naţionali şi externi pentru a minimiza amprenta de mediu şi a maximiza valoarea obţinută prin reciclare într-un management integrat bazat pe trasabilitate, în care să nu pierdem niciodată urma deşeului.
Acest lucru este posibil în primul rând datorită oamenilor noştri care pun seriozitatea înainte de toate şi a căror responsabilitate a făcut posibil ca Rematinvest să aibă un impact de mediu tot mai mare an de an.
Căutăm să creăm valoare şi să contribuim durabil la creşterea calităţii vieţii. Echipa noastră de profesionişti excelează prin implicarea în respectarea normelor, literă cu literă, şi lucrează împreună pentru a construi generaţiilor viitoare o lumea mai curată. La Rematinvest ne îmbunătăţim constant şi ne susţinem unii pe alţii pentru a atinge nivelul următor. Cei peste 350 de profesionişti din echipa noastră sunt specializaţi în arii variate şi evoluează o dată cu compania. Dobândind competenţe noi an de an, ei contribuie la gestionarea eficientă, corectă şi la cel mai înalt nivel a deşeurilor. Echipa noastră este aici pentru viitor.
Astfel contribuim la angajamentul nostru de a face totul pentru reciclare.
Datorită capacității noastre de adaptare la orice nevoie de reciclare, ajutăm companiile publice și private de toate tipurile să recupereze, să recicleze și să folosească materii prime secundare de înaltă calitate, totul în cadrul unui sistem de management integrat al deșeurilor și în deplină siguranță.
Ne propunem astfel să contribuim activ la crearea modelului economic cunoscut sub numele de economie circulară, un model de producție și consum, care implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil. Astfel, se prelungește ciclul de viață al produselor și se reduce la minimum cantitatea de deșeuri nereciclabile generate. Când un produs ajunge la sfârșitul ciclului său de viață, materialele din care este fabricat sunt păstrate în economie pe cât de mult posibil. Ele vor fi utilizate în producție încă o dată și încă o dată, creând și mai multă valoare adăugată.
Este o abordare care diferă radical de modelul economic tradițional, linear, bazat pe principiul „folosim-producem-consumăm-aruncăm”, model tradițional care se bazează pe cantități mari de materiale și energie ieftine și ușor accesibile.
Nevoia trecerii la o economie circulară este determinată de faptul că populația lumii crește în mod constant și, odată cu ea, crește și cererea de materii prime. Însă, cantitatea disponibilă de materii prime esențiale este limitată. Cantitatea finită înseamnă și că unele țări din UE depind de alte țări pentru aprovizionarea cu materii prime. Extracția și utilizarea de materii prime au însă un impact major asupra mediului și măresc consumul de energie și emisiile de CO2. Trecerea la o economie mai circulară ar putea aduce beneficii precum reducerea presiunii asupra mediului, o mai mare securitate a aprovizionării cu materii prime, creșterea competitivității, stimularea inovării, stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă.
Servicii complete și complexe de management al deșeurilor
REMATINVEST asigură furnizorilor din domeniul industrial servicii de management al deșeurilor, prin asigurarea logisticii necesare, preluarea deșeurilor generate și asigurarea trasabilității deșeurilor de la locul de generare până la reciclare sau eliminare. Pentru furnizorii care au obligații la Administrația Fondului pentru Mediu, compania asigură servicii de valorificare a deșeurilor de ambalaje.
Recuperarea materialelor
Ţinand cont de faptul că resursele naturale sunt limitate şi se obţin cu costuri mari, producerea de oţel din deşeuri de fier vechi reduce simţitor poluarea mediului şi favorizează economisirea de energie şi materii prime. Unul din principalele avantaje este că fierul vechi poate fi reutilizat de nenumărate ori, fără a se observa diferenţe majore în privinţa calităţii produsului finit. În timp ce la multe alte materiale refolosibile, prin reciclare se constată pierderi semnificative de calitate, din fier vechi se obţin întotdeauna produse de o calitate înaltă. Rezultă deci că fierul este un material 100% reciclabil. Fiecare a doua tonă de oţel produsă în prezent la nivel mondial este fabricată din fier vechi. În consecinţă, cantităţi impresionante de minereu de fier pot fi economisite, cu efecte pozitive asupra consumului de energie.
În schimb, hârtia nu poate fi reciclată la infinit, după mai multe reutilizări fibrele devenind prea slabe pentru a mai putea fi folosite. Totuşi, prin reciclarea maculaturii se consumă mai puţină energie pentru producerea de hârtie nouă, se poluează mediul mai puţin prin utilizarea unei cantităţi mai mici de înnălbitori şi se protejează pădurile.
Industria de reciclare
Reciclarea deşeurilor a devenit în România o adevărată industrie, stimulând dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi implicit dezvoltarea întregii economii. Activitatea de reciclare a deşeurilor oferă surse alternative de materii prime şi contribuie la reducerea presiunii poluante a deşeurilor asupra mediului.
Utilizarea eficientă şi sigură a resurselor globale din punct de vedere al efectului pe care îl au asupra mediului înconjurător contribuie la calitatea generală a vieţii pe planeta noastră, atât pentru noi, dar mai ales pentru generaţiile urmatoare. Grupul REMATINVEST îşi aduce propria contribuţie la conservarea energiei şi protejarea mediului înconjurator prin reciclarea materialelor refolosibile şi reintroducerea acestora în circuitul industrial.
Reciclarea VSU
Reciclarea Vehiculelor Scose din Uz (VSU) are mai multe etape: prima data cu ajutorul instalatiei de decontaminare, extragem din autovehiculul care urmeza sa fie macinat, toate fluidele ramase, precum: combustibil, uleiuri, lichidul de frana, antigel, solutia pentru spalarea parbrizului, dar si acumulatorii. Fluidele sunt depozitate apoi in recipienti inchisi, urmand sa fie predate societatilor specializate in reciclarea lor. Prin decontaminare, vehiculul scos din uz este transformat in deseu "verde". Dupa ce s-a efectuat decontaminarea, se procedeaza la indepartarea unor piese ale autovehiculelor, precum parbrizele, bordul, scaunele, anvelopele, motorul, transmisia, etc. Ultima etapa a reciclarii "rablelor" o reprezinta introducerea acestora in instalatia shredder. Vehiculul, decontaminat de toate lichidele si golit de majoritatea componentelor, este compactat si apoi trecut prin shredder. Aici este macinat si are loc separarea pe materiale: fierul vechi intr-o parte, materiale neferoase precum cupru, aluminiu, alama in alta parte, si elemente reziduale. Materialul feros si neferos este vandut la otelarii, urmand sa fie incorporat in noi produse siderurgice. Materialul rezidual este transportat la groapa ecologica si este compus din materiale nemetalice si inerte (praf, pamant, etc.). Uneori, acesta poate reprezenta pana la 25% din greutatea initiala a unei masini.